Diareea acuta infectioasa (toxiinfectia alimentara)

Stare patologica manifestata prin eliminarea frecventa de materii fecale cu consistenta moale sau apoasa. Poate fi insotita de colici abdominale, greturi si varsaturi, febra si chiar scaune cu sange. Diareea acuta este cauzata de un agent bacterian, viral sau parazitar, iar cea cronica este cel mai frecvent determinata de o afectiune inflamatorie a intestinului. Cauzele bolii sunt: stresul social si psihic, unele medicamente, alimentele alterate, apa de baut poluata, alergiile alimentare, salmoneloza, gastrita, colita, afectiunile renale si intestinale. Diareea acuta - Aceasta emisie de scaune lichide si frecvente este caracterizata printr -un debut brutal si o duraia limitata. Diareele acute sunt provocate de germeni, paraziti sau virusuri. Ele se contracteaza prin ingestia apei sau a alimentelor infectate sau prin transmiterea fecalelor contaminate la gura prin intermediul mainilor. Unele cazuri de diaree...

Diareea reprezinta situatia anormala, in care pacientul elimina frecvent scaune neformate, insotite de digestia incompleta a alimentelor ingerate. Este gresita opinia conform carei, scaunele frecvente sunt considerate a fi diaree; hotarator pentru stabilirea diagnosticului de diaree este prezenta unor scaune neformate ce contin alimente nedigerate sau incomplet digerate. Bolile tractului digestiv ocupa locul doi in lume ca frecventa, dupa afectiunile cailor respiratorii superioare. Sunt periculoase, deoarece in unele situatii provoaca deshidratarea rapida a organismului si moartea pacientului, in decurs de cateva ore de la aparitia primelor simptome. Bolile diareice acute afecteaza predominant populatia tarilor aflate in curs de dezvoltare (Africa, Asia, America Latina), si mai ales copii din aceste teritorii, fiind principala cauza de deces. Diareea impiedica digestia si absorbtia alimentelor de la nivelul tubului digestiv; in felul acesta provoaca malnutritie, insotita de scadereea rezistentei organismului in fata unor infectii oportuniste. Aparitia diareei se poate datora unor cauze digestive sau extradigestive: -cauze digestive de diaree: boli infectioase si parazitare, pancreatopatii, malabsorbtie. -cauze extradigestive de diaree: emotiile puternice, cauze endocrine sau renale. Diareea poate fi privita ca un mecanism prin care organismul incearca sa indeparteze cat mai rapid un factor nociv, ajuns in interiorul tubului digestiv; tranzitul intestinal va fi accelerat, determinand absorbtia ineficienta a apei si digestia incompleta a alimentelor ( cu aparitia malnutritiei); in acelasi timp va creste cantitatea de secretii intestinale; in unele situatii manifestarile digestive se pot insoti de eliminarea prin scaun, de sange, puroi sau mucus. Existenta unui sindrom diareic impune realizarea unor investigatii pentru elucidarea etiologiei: examenul copro-parazitologic al materiilor fecale, rectoscopia , colonoscopia, clisma baritata sau efectuarea de teste pentru evaluarea functiei de absortie a intestinului si a functiei pancreasului. Mecanisnemele patogene ale diareei acute infectioase Diareea apare atunci cand agentii patogeni (bacterii, virusuri sau fungi), reusesc sa invinga mecanismele de aparare ale organismului uman. Pentru stabilirea unui diagnostic si a unui tratament corect este important sa intelegem cum actioneaza acesti factori de agresiune asupra tractului digestiv. Agentul patogen ajunge in tractul digestiv odata cu alimentele ingerate. Un agent patogen determina boala atunci cand un numar minim de microorganisme sunt ingerate. De exemplu, 10-100 bacterii de Shigella sunt suficiente pentru a produce diaree. Unele bacterii se raspandesc prin contact direct interpersonal (Giardia, Shigella, Entamoeba) iar altele se multiplica in alimente pana cand dezvolta doza infectioasa (Salmonella). Pentru a declansa boala, microorganismele trebuie mai intai sa adere la epiteliul mucoasei intestinale. Bacteriile prezinta la suprafata, o serie de proteine, numite adezine, ce au rol in atasarea la celule intestinale (exemplu, vibrionul holerei). Daca microorganismele nu ar fi capabile sa se ataseze la nivelul marginii in perie a enterocitelor (celulele epiteliale prezente in intestin), ele nu ar putea sa produca fenomenele toxice din boala infectioasa diareica. Dupa invadarea celulelor epiteliului intestinal, agentii patogeni vor produce toxine: -enterotoxine: perturba secretia celulelor secretorii intestinale, producand diaree apoasa. -citoxine: determina distrugerea celulelor mucoasei intestinale. -neurotoxine: actioneaza supra sistemului nervos. Toxina holerica poate fi data drept exemplu pentru modalitatea s-a de actiune; este o enterotoxina; ea are ca efect, cresterea secretiei de Clor la nivel intestinal, si scaderea absorbiei de Na, rezultatul fiind pierderea de lichide si diaree. E.Coli produce o toxina (enterotoxina termolabila), ce actioneaza printr-un mecanism asemanator cu cel declansat de toxina holerica. Citotoxinele bacteriene actioneaza mult mai agresiv decat enterotoxinele. Ele au actiune distructiva asupra celulelor mucoasei intestinale, si produc un sindrom dizenteric, caracterizat prin eliminarea de scaune ce contin sange, mucus si numeroase celule inflamatorii (leucocite). Neurotoxinele vor declansa simptome la scurt timp dupa ingestia alimentelor contaminate; ele actioneaza asupra sistemului nervos central si determina aparitia varsaturilor. Uneori agentul patogen poate fi deosebit de virulent si va invada celulele mucoasei intestinale; de exemplu: Shigella sau E. coli. Aceste bacterii vor invada celulele mucoasei intestinale, se vor replica intracelular si apoi se vor raspandi si la celulele invecinate. Salmonella invadeaza si ea mucoasa intestinala dar de obicei nu produce distrugerea enterocitelor, sindromul dizenteric provocat, fiind unul incomplet. Mecanisme de aparare ale gazdei Fiecare ingestie de alimente reprezinta un potential pericol pentru organismul uman. Uzual, nu beneficiem de alimente perfect sterile. Desi sistemul digestiv comunica direct cu mediul extern contaminat cu microorganisme, el si-a dezvoltat o serie de mecanisme prin care se apara impotriva invazie microbiene. In tractul digestiv exista in mod normal o flora bacteriana indigena, care impiedica colonizarea intestinului cu agenti patogeni enterotoxici. Consumul de antibiotice poate conduce la distrugerea acestor bacterii proprii organismului, expunand pacientul in fata unor infectii cu enteropatogeni. Colonul prezinta in cea mai mare parte o flora anaeroba , care prin mentinerea scazuta a ph-ului (ph acid) si prin producerea de acizi grasi volatili creaza o bariera impotriva colonizarii cu enteropatogeni. Ph-ul acid al sucului gastric, reprezinta o importanta bariera de aparare a organismului impotriva agresiunilor externe. Perturbarea secretiei acide sau neutralizarea acesteia prin administrarea de medicamente (antiacide) determina cresterea riscului colonizarii enterice. Totusi, exista si microorganisme care nu pot fi distruse de aciditatea sucului gastric (rotavirusurile). Tot un mecanism de aparare al organismului il reprezinta si motilitatea normala intestinala, care prin faptul ca mobilizeaza alimentele in intestin, scurteaza timpul de stationare al microorganismelor, scazand astfel riscul de infectie. La nivelul tubului digestiv, sistemul imunitar este bine reprezentat. Imunitatea mediata celular protejeaza eficient impotriva agentilor patogeni. Imunitatea umorala se realizeaza prin intermediul IgG si IgM (imunoglobulinelor G si M) preluate din circulatia sistemica, si prin intermediul IgA secretate de catre mucoasa intestinala. IgA are importanta in legarea antigenului bacterian, favorizand procesarea acestuia si ulterior declansarea secretiei de anticorpi.

Diareea reprezinta situatia anormala, in care pacientul elimina frecvent scaune neformate, insotite de digestia incompleta a alimentelor ingerate. Este gresita opinia conform carei, scaunele frecvente sunt considerate a fi diaree; hotarator pentru stabilirea diagnosticului de diaree este prezenta unor scaune neformate ce contin alimente nedigerate sau incomplet digerate. Bolile tractului digestiv ocupa locul doi in lume ca frecventa, dupa afectiunile cailor respiratorii superioare. Sunt periculoase, deoarece in unele situatii provoaca deshidratarea rapida a organismului si moartea pacientului, in decurs de cateva ore de la aparitia primelor simptome. Bolile diareice acute afecteaza predominant populatia tarilor aflate in curs de dezvoltare (Africa, Asia, America Latina), si mai ales copii din aceste teritorii, fiind principala cauza de deces. Diareea impiedica digestia si absorbtia alimentelor de la nivelul tubului digestiv; in felul acesta provoaca malnutritie, insotita de scadereea rezistentei organismului in fata unor infectii oportuniste. Aparitia diareei se poate datora unor cauze digestive sau extradigestive: -cauze digestive de diaree: boli infectioase si parazitare, pancreatopatii, malabsorbtie. -cauze extradigestive de diaree: emotiile puternice, cauze endocrine sau renale. Diareea poate fi privita ca un mecanism prin care organismul incearca sa indeparteze cat mai rapid un factor nociv, ajuns in interiorul tubului digestiv; tranzitul intestinal va fi accelerat, determinand absorbtia ineficienta a apei si digestia incompleta a alimentelor ( cu aparitia malnutritiei); in acelasi timp va creste cantitatea de secretii intestinale; in unele situatii manifestarile digestive se pot insoti de eliminarea prin scaun, de sange, puroi sau mucus. Existenta unui sindrom diareic impune realizarea unor investigatii pentru elucidarea etiologiei: examenul copro-parazitologic al materiilor fecale, rectoscopia , colonoscopia, clisma baritata sau efectuarea de teste pentru evaluarea functiei de absortie a intestinului si a functiei pancreasului. Mecanisnemele patogene ale diareei acute infectioase Diareea apare atunci cand agentii patogeni (bacterii, virusuri sau fungi), reusesc sa invinga mecanismele de aparare ale organismului uman. Pentru stabilirea unui diagnostic si a unui tratament corect este important sa intelegem cum actioneaza acesti factori de agresiune asupra tractului digestiv. Agentul patogen ajunge in tractul digestiv odata cu alimentele ingerate. Un agent patogen determina boala atunci cand un numar minim de microorganisme sunt ingerate. De exemplu, 10-100 bacterii de Shigella sunt suficiente pentru a produce diaree. Unele bacterii se raspandesc prin contact direct interpersonal (Giardia, Shigella, Entamoeba) iar altele se multiplica in alimente pana cand dezvolta doza infectioasa (Salmonella). Pentru a declansa boala, microorganismele trebuie mai intai sa adere la epiteliul mucoasei intestinale. Bacteriile prezinta la suprafata, o serie de proteine, numite adezine, ce au rol in atasarea la celule intestinale (exemplu, vibrionul holerei). Daca microorganismele nu ar fi capabile sa se ataseze la nivelul marginii in perie a enterocitelor (celulele epiteliale prezente in intestin), ele nu ar putea sa produca fenomenele toxice din boala infectioasa diareica. Dupa invadarea celulelor epiteliului intestinal, agentii patogeni vor produce toxine: -enterotoxine: perturba secretia celulelor secretorii intestinale, producand diaree apoasa. -citoxine: determina distrugerea celulelor mucoasei intestinale. -neurotoxine: actioneaza supra sistemului nervos. Toxina holerica poate fi data drept exemplu pentru modalitatea s-a de actiune; este o enterotoxina; ea are ca efect, cresterea secretiei de Clor la nivel intestinal, si scaderea absorbiei de Na, rezultatul fiind pierderea de lichide si diaree. E.Coli produce o toxina (enterotoxina termolabila), ce actioneaza printr-un mecanism asemanator cu cel declansat de toxina holerica. Citotoxinele bacteriene actioneaza mult mai agresiv decat enterotoxinele. Ele au actiune distructiva asupra celulelor mucoasei intestinale, si produc un sindrom dizenteric, caracterizat prin eliminarea de scaune ce contin sange, mucus si numeroase celule inflamatorii (leucocite). Neurotoxinele vor declansa simptome la scurt timp dupa ingestia alimentelor contaminate; ele actioneaza asupra sistemului nervos central si determina aparitia varsaturilor. Uneori agentul patogen poate fi deosebit de virulent si va invada celulele mucoasei intestinale; de exemplu: Shigella sau E. coli. Aceste bacterii vor invada celulele mucoasei intestinale, se vor replica intracelular si apoi se vor raspandi si la celulele invecinate. Salmonella invadeaza si ea mucoasa intestinala dar de obicei nu produce distrugerea enterocitelor, sindromul dizenteric provocat, fiind unul incomplet. Mecanisme de aparare ale gazdei Fiecare ingestie de alimente reprezinta un potential pericol pentru organismul uman. Uzual, nu beneficiem de alimente perfect sterile. Desi sistemul digestiv comunica direct cu mediul extern contaminat cu microorganisme, el si-a dezvoltat o serie de mecanisme prin care se apara impotriva invazie microbiene. In tractul digestiv exista in mod normal o flora bacteriana indigena, care impiedica colonizarea intestinului cu agenti patogeni enterotoxici. Consumul de antibiotice poate conduce la distrugerea acestor bacterii proprii organismului, expunand pacientul in fata unor infectii cu enteropatogeni. Colonul prezinta in cea mai mare parte o flora anaeroba , care prin mentinerea scazuta a ph-ului (ph acid) si prin producerea de acizi grasi volatili creaza o bariera impotriva colonizarii cu enteropatogeni. Ph-ul acid al sucului gastric, reprezinta o importanta bariera de aparare a organismului impotriva agresiunilor externe. Perturbarea secretiei acide sau neutralizarea acesteia prin administrarea de medicamente (antiacide) determina cresterea riscului colonizarii enterice. Totusi, exista si microorganisme care nu pot fi distruse de aciditatea sucului gastric (rotavirusurile). Tot un mecanism de aparare al organismului il reprezinta si motilitatea normala intestinala, care prin faptul ca mobilizeaza alimentele in intestin, scurteaza timpul de stationare al microorganismelor, scazand astfel riscul de infectie. La nivelul tubului digestiv, sistemul imunitar este bine reprezentat. Imunitatea mediata celular protejeaza eficient impotriva agentilor patogeni. Imunitatea umorala se realizeaza prin intermediul IgG si IgM (imunoglobulinelor G si M) preluate din circulatia sistemica, si prin intermediul IgA secretate de catre mucoasa intestinala. IgA are importanta in legarea antigenului bacterian, favorizand procesarea acestuia si ulterior declansarea secretiei de anticorpi. Abordarea pacientului cu diaree infectioasa Se va insista asupra unei anamneze cat mai corecte si detaliate, pentru orientarea diagnosticului catre o posibila etiologie infectioasa si stabilirea unui tratament eficient. Cand pacientul se prezinta pentru consult, acesta poate prezenta urmatoarele manifestari: diaree, greata sau varsatura. Daca diareea are o vechime mai mare de 14 zile, de obicei va fi exclusa o cauza infectioasa, orientandu-ne catre un alt diagnostic. Prezenta febrei, semnifica o boala invaziva. Febra poate reprezenta si o manifestare a unei patologii sistemice, alta decat cea intestinala (malaria). Scaunele cu sange si mucus orienteaza etiologia catre un agent patogen ce determina ulceratii ale mucoasei colonice. Scaunele frecvente vor conduce automat catre o deshidratare masiva a organismului. Pierderile masive de electroliti prin scaun vor genera crampe abdominale puternice (de exemplu in holera). Varsaturile sunt provocate frecvent de o cauza infectioasa, dar se pot datora si altor boli (malaria) sau unei obstructii intestinale (ileus). Existenta unei surse comune de infectie, va conduce uneori la aparitia de cazuri multiple in cadrul aceleeasi familii, consumatoare ale aceluias tip de alimente contaminate. Pacientul va fi examinat fizic, pentru evaluarea semnelor de deshidratre cu aprecierea severitatii sindromului diareic. Senzatia de sete sau gura uscata, indica o deshidratere blanda. Scaderea tensiunii arteriale ortostatice, pliul cutanat persistent, adancirea fontanelelor la sugari sau infundarea ochilor in orbita, reprezinta semne ale unei deshidratari moderate. In caz de deshidratare severa, pacientul va fi hipotensiv, tahicardic, confuz sau chiar poate intra in stare de soc hipovolemic. Dupa ce a fost apreciat gradul de severiate al bolii, prin evaluarea starii de hidratre a pacientului, medicul va trebui sa stabileasca daca etiologia este una inflamatorie sau non-inflamatorie. Va fi analizata o proba din scaunul pacientului in vederea identificarii de leucocite. Scaunul cu sange sau mucus, orienteaza catre o etiologie inflamatorie. In ultima faza se va efectua un frotiu din materiile fecale, care va fi analizat direct. Epidemiologie Istoricul calatoriilor Aproape jumatate dintre turistii care calatoresc in tarile aflate in curs de dezvoltare din regiunile tropicale ale planetei, vor prezenta la intoarcere o simptomatologie infectioasa: dureri abdominale, scaderea poftei de mancare, diaree apoasa. Asa cum se stie, diareea calatorului este foarte frecventa printre turisti. Boala este in general autolimitata si nu dureaza mai mult de 5 zile. Cauza o reprezinta consumul de alimente si apa contaminate. Cel mai frecvent, diareea calatorului este determinata de E.coli enterotoxigena. Shigella, Salmonella si Campylobacter determina aparitia unei simptomatologii mult mai severe decat in cazul E.coli. Speciile Vibrio sunt mai frecvente in partile Asiei. Diareea mai poate fi provocata de paraziti (Giardia) sau de anumite virusuri (rotavirusuri). Localizarea infectiei intr-o comunitate Adesea boala diareica acuta apare in institutiile de ingrijire si educare a copiilor (gradinite, crese, scoli, internate). De obicei copii sub 2 ani sunt mai frecvent afectati de rotavirusuri, iar cei mari de Giardia. In mod firesc, afectarea copiilor din centrele de ingrijire zilnica, va conduce la aparitia unor cazuri de boala infectioasa printre membrii familie copilului bolnav. Spitalele prezinta si ele risc crescut de aparitie a infectiilor digestive. Diaree se poate constitui ca infectie nosocomiala in sectiile de pediatrie si ATI. Rotavirusurile (virusi ARN din familia Reoviridae), ce determina aparitia diareei infectioase, se pot raspandi foarte rapid in sectiile de pediatrie. Pana la varsta de 5 ani, aproape toti copii au in antecedente o astfel de infectie; adulti sunt rareori afectati, deoarece maturarea sistemului imunitar neutralizeaza rapid agresiunea virala. Rotavirusurile se transmit in comunitate pe cale fecal-orala, afecteaza celulele intestinului subtire si conduc la producerea unei enterotoxine ce va declansa sindromul diareic. De aceea se recomanda o igiena riguroasa a mainilor si alimentelor. Diareea infectioasa afecteaza si persoanele varstnice din institutiile de ingrijire a bolnavilor cronici. Varsta persoanelor afectate Diareea infectioasa afecteaza cel mai frecvent copii cu varste sub 5 ani. Alimentatia la san reprezinta un factor de protectie impotriva infectiilor enterale; diversificarea alimentatiei creste considerabil riscul de aparitie a diareei. Asa cum am mai spus, sugarii si copii mici vor dezvolta in general infectii determinate de rotavirusuri, iar copii mari si adultii, infectii determinate de virusurile Norwalk-like. Salmonella afecteaza mai ales copii cu varsta de pana la un an iar Shigella pe cei cu varste cuprinse intre 1-4 ani. Toxiinfectiile alimentare - contaminarea bacteriana a alimentelor Uneori ne putem confrunta cu o epidemie cu sursa comuna, ca urmare a consumului in colectivitate a unor alimente intens contaminate cu enteropatogeni. Alimentele pot fi contaminate cu o diversitate de microorganisme ce vor determina dupa o perioada de incubatie variabila, o simptomatologie caracteristica sindromului diareic. Un purtator uman, prezentand o infectie stafilococica poate produce contaminarea alimentelor urmata de raspandirea infectiei la alti indivizi. Stafilococii se vor multiplica rapid, la temperaturi variate, producuand enterotoxine; de obicei simptomele (diaree, greata, voma, dureri abdominale), apar dupa picnicuri unde s-au servit mancaruri ce au stat la cald, favorizand dezvoltatea stafilococilor. Consumul de salata de cartofi, maioneza sau prajituri cu crema impropriu depozitate, reprezinta exemplul tipic de infectie stafilococica. Infectia cu bacilus cereus, se asociaza cu orezul prajit, contaminat cu acest microorganism; microorganismul exista in orezul nepreparat; uneori sporii lui nu sunt distrusi prin fierbere; dupa prepararea termica, sporii vor germina si vor produce o toxina rezistenta la fierbere (termostabila). Pentru a preveni intoxicatiile alimentare, se recomanda intotdeauna consumul de alimente proaspete si bine preparate termic. In lunile calduroase de vara se vor evita locurile insulubre ce comercializeaza produse alimentare perisabile. Intotdeauna este bine de urmarit termenul de valabilitate al alimentului, inscris pe ambalaj; de asemenea vom verifica daca conditiile de depozitare inscrise pe eticheta, corespund cu cele din raftul magazinului. Exista si intoxicatii alimentare care nu sunt produse de bacterii; de exemplu carnea de peste sau scoicile pot contine toxine care sa conduca la aparitia unui sindrom diareic. Scoicile, prin toxinele pe care le contin, pot provoca intoxicatii de tip paralitic (parestezii ale gurii si extremitatilor, dureri de cap, paralizie musculara), sau de tip neurotoxic (parestezii, voma, diaree). Diagnostic de laborator Cele mai multe cauze de diaree infectioasa, pot fi tratate empiric, fara a cunoaste cu exactitate agentul etiologic. Aceasta deoarece, este dificil de identificat in laborator agentul cauzal. Medicul se va orienta functie de simptomatologia clinica constatata. Rotavirusurile pot fi identificate cu usurinta in unele laboratoare. Giardia poate fi identificata la microscopul optic prin examinarea probei din materiile fecale. De asemenea, la pacientii cu febra, vom realiza coproculturi pentru identificarea speciilor: Salmonella, Shigella si Campylobacter, posibil prezente in intestin. Tratament In cele mai multe cazuri tratamentul se face empiric, fara existenta unui diagnostic etiologic. Medicul va utiliza informatia obtinuta prin anamneza, examenului clinic, examenul materiilor fecale si al gradului de deshidratare al organismului. Cel mai important este ca organismul afectat sa fie rehidratat corect, aceasta deoarece diareea conduce la o pierdere considerabila de apa si electroliti, prin scaun. In cazul holerei, se pot utiliza solutii de rehidratare cu administrare orala, care au redus considerabil mortalitatea generata de aceasta boala. Cazurile de deshidratare severa, vor fi combatute prin perfuzarea de solutii cu electroliti (Ringer-lactat). Cazurile de diaree usoara, cu 1-2 scaune apoase pe zi, fara alte simptome alarmante, pot fi combatute prin rehidratre orala si consumul de biscuiti sarati. Cazurile severe de diaree, prezentand o simptomatologie alarmanta, vor fi tratate inclusiv cu medicatie din sfera antibioticelor. Profilaxia diareei infectioase acute Raspandirea pe cale fecal orala a enteropatogenilor, poate fi impiedicata prin respectarea masurilor de ingiena personala, igiena locuintei si igiena alimentatiei. Pentru a nu se imbolnavi de diaree, cei care clatoresc in regiunile tropicale sau subtropicale, vor consuma doar alimente fierbinti, bine gatite, vor evita salatele si fructele fara coaja si vor consuma doar apa fiarta sau imbuteliata, evitand consumul de gheata. Pentru profilaxia diareei, turisti isi pot administra cate doua tablete de subsalicilat de bismut, de patru ori pe zi; acest tratament este eficient pentru o perioada de maxim 21 de zile. Nu se recomanda administrarea in scop profilactic de antibiotice, deoarece pot apare efecte secundare: afectarea florei indigene, infectii cu tulpini de bacterii rezistente la antibiotic. Au fost dezvoltate o serie de vaccinuri pentru combaterea enteropatogenilor, cu ar fi vaccinul impotriva rotavirusurilor, al Shigellei, Vibrionului holerei, S. Typhi si E.coli enteropatogena.

Diareea acută presupune eliminarea a cel puţin 3 scaune apoase, moi, într-o singură zi. • Este imperios necesar să contactaţi medicul dacă: diareea este însoţită de dureri abdominale puternice, aveţi febră mai mare de 38˚C, sesizaţi sânge sau puroi în scaun, daţi semne de deshidratare sau diareea durează mai mult de 3 zile. • În unele cazuri, diareea se poate rezolvă de la şine sau prin adoptarea unei diete corespunzătoare. Alterori însă, când se complică cu diferite grade de deshidradare, este foarte periculoasă şi poate necesita spitalizare. • Dacă diareea de care suferă copilul dvs. este provocată de o intoleranţă digestiva, dvs. trebuie să fiţi cel care selectează tipurile de alimente pe care micuţul le consumă-altfel, există riscul ca episoadele diareice să se repete. • În cazul intoleranţei la lactoză, evitaţi laptele integral şi consumaţi un preparat de lapte praf fără lactoză. • Uneori diareea poate fi însoţită de colici abdominale, distensie abdominală, greţuri şi vărsături, febră şi chiar scaune cu sânge în funcţie şi de agentul cauzator. • Dieta pentru diaree trebuie să nu conţină grăsimi, să aibă un conţinut crescut de fibre vegetale şi să nu se consume dulciuri. • Alimente permise în alimentaţia copilului cu diaree: orezul, morcovii, cartofii fierţi, bananele, carnea de pui fiartă. • Prevenirea diareei de călătorie: -nu consumaţi apă din surse nesigure (nici măcar pentru spălatul dinţilor), şi nici gheaţă provenită din acelaşi tip de surse; -evitaţi laptele nepasteurizat; -preparaţi şi spălaţi fructele şi legumele, cu mare atenţie; -nu consumaţi carnea şi peştele incomplet preparate sau crude; -nu se recomandă consumul alimentelor cumpărate de la vânzători ambulanţi; -consumaţi doar sucuri sau apă îmbuteliate de firme autorizate; -luaţi la dvs. medicamente antidiareice şi eventual antibiotice specifice pentru astfel de situaţii. • Diareea duce de cele mai multe ori la deshidratare, aceasta survenind în momentul în care organismul pierde prea multe lichide şi electroliti (sodiu şi potasiu). Apa nu conţine electroliţii necesari, de aceea hidratarea se va face cu ajutorul supelor, sucurilor de fructe-soluţiile cu conţinut optim de electroliti va pot fi recomandate de către medic. • Antidiareicele pot stopa diareea, însă nu sunt recomandate în cazul diareei cu cauze infecţioase. • Nu administraţi empiric antibiotice! Diareea de etiologie virală nu se tratează cu antibiotic, deoarece acesta nu are efect asupra viruşilor. Aceasta se tratează simptomatic, luându-se măsurile necesare pentru evitarea deshidratarii. • Diareea infecţioasă (bacteriană) trebuie neapărat tratată de către un medic specialist. Tratamentul ambulatoriu nu este suficient. • Coprocultură este investigaţia prin care se poate preciza cu exactitate agentul patologic (bacterie sau parazit), iar antibiogramă, cea care determină chiar sensibilitatea acestuia la un anumit antibiotic. Sunt esenţiale în diagnosticarea diareei cronice sau diareei acute severe. • Principalele simptome ale deshidratarii sunt: setea; scăderea cantităţii de urină, urina hipercroma (închise la culoare); piele uscată; slăbiciune; buze şi limbă uscate; plâns fără lacrimi la copil; scutecele copilului uscate 3 sau mai multe ore; febră înaltă la copii deshidrataţi; irascibilitate; scăderea elasticităţii tegumentare cu păstrarea pliului tegumentar. • În cazul în care sesizaţi aceste semne de deshidratare la copilul dvs., prezentaţi-l de urgenţă medicului pediatru sau chiar unui serviciu de urgenţă, fiind necesară internarea. • Diareea acută poate fi periculoasă la nou-născuţi şi sugari, la aceştia fiind suficiente doar 1-2 zile cu scaune diareice pentru o deshidratare severă chiar cu risc vital. • Infecţia cu rotavirus este cauza cea mai frecventă a diareei acute la copil, de cele mai multe ori aceasta rezolvându-se de la sine în 3-9 zile. Diareea cronică este cel mai frecvent determinată de o afecţiune a intestinului (spre exemplu, afecţiune inflamatorie, colonul iritabil). • Principalele cauze ale diareei pot fi: infecţia bacteriană a tractului digestiv, din cauza contaminării alimentelor sau a apei potabile cu diferite tulpini virale; intoleranţa alimentară; cauze parazitare; reacţii adverse apărute la diferite medicamente; afecţiuni intestinale inflamatorii; intervenţiile chirurgicale la nivelul stomacului, colecistectomia, chirurgia colonului. • Este foarte important să beţi multe lichide, neacidulate şi neindulcite. Foarte util este sucul de afine sau de coacăze negre. • Beţi ceaiuri de plante: coada racului, cuişoare, frunze şi fructe de afin, cătină albă, albăstrele, coji de ceapă, traistă ciobanului, petale de trandafiri. • Beţi o jumătate de pahar de apă în care, în prealabil, aţi dizolvat o linguriţă de argilă sau un vârf de cuţit de sare, de două ori pe zi-este ideal pentru a compensa pierderea de săruri minerale. • Mâncaţi puţin, de preferinţă banane, orez nedecorticat, cartofi fierţi în coajă, evitaţi alimentele bogate în proteine, legume şi fructe crud, laptele. • Consumaţi mere rase, simple sau cu morcovi raşi, precum şi suc de mere cu suc de urzică, care reglează funcţia intestinală şi absorb toxinele prezente în peretele intestinal. • Adoptaţi un regim similar celui disociat: spre exemplu, nu mâncaţi legume şi fructe la aceeaşi masă, pentru a evita balonarea. • Consumaţi orez-are efect deshidratant şi propietatea de a îngroşa scaunul; piureul de morcovi şi banane, crema de ovăz, oţetul de mere (2 linguri intrun pahar cu apă), gutuile-au acelaşi efect benefic. • Mâncaţi fără sare şi treptat: începeţi cu câteva linguri şi ajungeţi la o porţie întreagă. Chiar şi după ce simptomele dispar, urmaţi un regim uşor şi nu faceţi excese. • Aplicaţi cataplasme şi comprese calde pe burtă sau faceţi împachetări cu argilă-de două ori pe zi-pentru a scădea durerile. • Masaţi-vă încheietura mâinii cu o picătură de ulei de lavandă sau salvie-vă va îmbunătăţi starea generală şi va diminua simptomele diareei. • Profilactic, consumaţi cărbune vegetal, preparate farmaceutice naturale, afine (în stare proaspătă sau sub formă de suc).

Aspecte generale Bolile diareice acute infectioase (BDAI) constituie a doua cauza de morbiditate specifica dupa infectiile respiratoriii. Diareea se defineste ca eliminarea a 3 sau mai multe scaune pe zi, cu un continut apos de peste 300 g (in pseudodiaree cantitatea lor nu depaseste 200 g) si aspect patologic (prezenta de mucus, puroi sau sange), insotite sau nu de manifestari clinice digestive sau extradigestive. Etiopatogenie Din punct de vedere etiologic, BDAI pot fi produse de: * bacterii * virusi * fungi * paraziti * etiologii mixte Dupa mecanismul patogenetic, BDAI se clasifica in: 1. noninflamatorii si noninvazive 2. inflamatorii si invazive 3. penetrante ale mucoasei intestinale. Diareile noninvazive Sunt produse de toxinele microorganismelor. Sunt noninflamatorii si afecteaza intestinul subtire proximal fiind denumite diarei “secretorii”, deoarece produc diareie apoasa, voluminoasa, determinand deshidratari severe. Microorganismele nu penetreaza intestinul dar produc local enterotoxine ce contribuie la scaderea absorbtiei de sodiu (Na) si cresterea absorbtiei de clor (Cl). Dupa astfel de mecanism actioneaza: * bacteriile: Vibrio cholerae, E. coli entero-toxigen (ETEC), Stafilococcus aureus, Clostridium perfringens, Bacillus cereus, Salmonella spp, Yersinia etc. * virusii: Rotavirusuri, Calicivirusuri, Coronavirusuri, Astrovirusuri, Enterovirusuri, Virusul Norwalk. * parazitii, cu implicarea: Giardia lamblia, Cryptosporidium. Diareile invazive Sunt de natura inflamatorie, microorganismele si citotoxinele lor producand in mucoasa intestinali modificari inflamatorii. Este afectat, indeosebi, intestinul distal (ileonul distal si colonul). Enterotoxinele bacteriene mareste secretia intestinali de lichide si electroliti, iar actiunea mediatorilor inflamatiei produc o crestere a transudarii lichidelor in colon, cu scaderea absorbtiei, iar acumularea de lichide la acest nivel, determina aparitia diareei. Etiologia diareilor invazive este: * bacteriana: Shigella spp,E.coli entero-invaziv (EIEC), Salm. enteridis, Campylobacter jejuni, Clostridium difficile ,Yersinia; * parazitara: Entamoeba hystolitica. Infectiile enterale penetrante ale mucoasei Sunt produse de microorganisme capabile sa strabata mucoasa intestinala intacta, multiplicandu-se in formatiunile limfatice si ale sistemului reticuloendotelial. In aceste tipuri de infectii, diareea poate lipsi, dar se pot produce forme clinice severe, cu febra inalta si bacteriemie. Etiologia cea mai frecventa este cea bacteriana: Salmonella typhi, Yersinia enterocolitica, Campylobacter f?tus. Epidemiologie Sursa de infectie este omul bolnav, reconvalescent, sau purtator sanatos. Aspect important in activitatea actiunilor desfasurate in focare umane sau extraumane - in infectiile intestinale, izvorul primar fiind reprezentat de animale. Calea de transmitere este indirecta, prin mecanism fecal-oral, cu participarea mai multor verigi: apa, alimentele, maini murdare. Receptivitatea fata de acest tip de infectii, este generala, influentata de acidorezistenta agentului etiologic. Tabloul clinic Semnele clinice ale BDAI pot fi grupate in: * Sindromul diareic: scaune moi, frecvente cu diferite aspecte patologice. * Sindromul infectios: febra, frisoane, cefalee, mialgii generalizate, slabiciune, stare generala alterata. * Sindrom dispeptic: greturi, varsaturi alimentare sau bilioase. * Sindrom abdominal: crampe abdominale, colici, dureri difuze nesistematizate. * Sindrom de deshidratare acuta de diverse grade: o Gradul I (deshidratare usoara) - asociat cu sete moderata, turgor cutanat usor diminuat, tahicardie; o Gradul II (deshidratarea medie) - se manifesta prin: sete intensa, tahicardie importanta, puls slab, hipotensiune, o Gradul III (deshidratare severa) in cadrul careia se asociaza tulburari cardio-vasculare (puls filiform, imperceptibil, hipotensiune marcata, chiar colaps), oligoanuria sau anuria, precum si tulburari de cunostinta (obnu- bilare, coma), oligurie; * Sindromul de gastro-enterita (diareea banala), consta in scaune lichide frecvente, dureri abdominale difuze, greturi, varsaturi, febra; * Sindromul holeriform apare ca o diaree apoasa, cu scaune lichide profuze, de aspect tulbure albicios, ca “apa de orez”, afecaloide, emise repetat. Semnele de deshidratare se instaleaza rapid si sunt extrem de grave. Evolutia se face de obicei fara febra. Uneori sunt prezente varsaturile si durerile abdominale. * Sindromul dizenteric e caracteriza prin scaune cu continut muco-pio-sangvinolent, afecaloide, emise repetat, insotite de dureri abdominale si tenesme rectale (chemari imperative), varsaturi, febra. Diagnosticul Se obtine prin corelarea datelor epidemiologice cu cele clinice si paraclinice: * hematologice (VSH, hemoleucograma) * biochimice (creatinina serica crescuta, ionograma serica schimbata,proteinograma etc) * investigatii paraclinice complementare: rectosigmoidoscopie,radio- scopie baritata gastrointestinala, colonoscopie etc. * examenul microscopic al materiilor fecale cu izolarea prin culturi a agentilor implicati * metode de izolare prin culturi a bacteriilor, virusilor * examen serologic cu determinarea anticorpilor specifici care se bazeaza pe reactii antigen-anticorp (aglutinare cu seruri specifice, precipitare in gel: RFC, IFID, RIA, ELISA). Diagnosticul diferenţial Se face cu diareile de etiologie neinfectioasa: * diarei iatrogene (purgative, substante toxice); * diarei uremice (insuficienta renala cronica); * diarei alergice; * diarei asociate cu malabsorbtie; * tulburari functionale intestinale (falsa diaree a constipatului); * boli intestinale inflamatorii (rectocolita hemoragica, boala Crohn, diverticuloza); * diarei tumorale (neoplasm tumoral sau rectal, polipoza intestinala); * diarei endocrine (hipertiroidism, diabet zaharat); * diarei neurologice (afectiuni encefalomedulare). Principii genereale de tratament Tratamentul BDAI are urmatoarele obiective: * corectarea pierderilor hidro-electrolitice si acido-bazice, pe cale orala sau intravenoasa; * suprimarea agentului etiologic infectios (indicatii selective); * tratament patogenetic: diminuarea pierderilor de secretii intestinale, a hipermotilitatii, diminuarea resorbtiei toxinelor); * tratamentul simptomatic a semnelor clinice de alarma * regim dietetic, care sa evite instalarea secundara a malnutritiei. Rehidratarea pe cale orala Este fiziologic eficace, administrarea simultana a glucozei si electrolitilor accelereaza resorbtia de apa si electroliti in intestin. Se administreaza solutie de Rehidron, care contine clorura de sodiu 3,5 g, bicarbonat de sodiu-2,5 g, clorura de potasiu-1,5 g, glucoza-20 g, la un litru de apa (fiarta si racita sau ceai de menta). Initial, administrarea se face ad libitum, ulterior in functie de pierderi. Rehidratartea pe cale venoasa Este indicata in cazurile severe, cu deshidratare (gradul II sau III), cu soc hipovolemic, colaps, pacient inconstient. Regimul alimentar Realimentarea bolnavului cu diaree, se va face in functie de toleranta sa digestiva. A. In primele 24 h: * dieta va consta dintr-un regim hidric (ceaiuri neindulcite, apa minerala sau plata, supe de zarzavat sarate normal, strecurate), apoi supe de zarzavat pasate, pesmeti, biscuiti simpli, paiine prajita, fidea, orez fiert, branza de vaci, telemea, cas). * Se vor evita: laptele dulce, cartofii, cruditatile, dulciurile si grasimile. B. Ulterior, daca evolutia clinica este favorabila (cu tendinta de normalizare a scaunelor), regimul se poate diversifica, introducandu-se treptat in alimentatie iaurtul, carnea fiarta, legume si fructe fierte, unt, untdelemn, margarina, oua fierte. Tratamentul simptomatic Consta din administrarea de: * Saruri de calciu - cu scopul diminuarii secretiei de lichide in intestin; * Anticolinergice (loperamida) - nu sunt indicate in formele acute ale diareilor invazive, deoarece favorizeaza retentia intestinala a microorganismelor patogene; * Medicatii antiprostaglandinice (de tip acidului acetilsalicilic, indometacinei), ce favorizeaza absorbtia lichidelor intestinale, administrandu-se doar la adulti; * Medicatiile adsorbante (preparate de bismut, colestiramina), ce fixeaza toxinele bacteriene, bacteriile, mucusul, proteinele din puroi, insa interfereaza resorbtia intestinala a unor medicamente; * Smecta (diosmectita) ce normalizeaza tranzitul, fara a modifica volumul scaunelor si fara a interfera peristaltismul intestinal; * Medicatii pentru refacerea florei intestinale normale, precum suspensii de Lactobacillus, Bacillus subtilis (Enterol, Flonivin). Tratamentul etiologic In formele comune de BDAI sau in toxiinfectii alimentare (TIA), nu se impune efectuarea unui tratament etiologic decat dupa indicatii selective ce raman la discretia medicului. Medicatia antibacteriana are ca scop de a: * scurta evolutia bolii si durata diareei; * reduce riscul diseminarii extraintestinale (Salmonella, Shigella); * limita contagiozitatea materiilor fecale (Vibrion holeric, Salmonella, Shigella, E. Coli, Cl. difficile). Durata medie a terapiei este de cca 5 zile, individualizata in functie de agentul etiologic si forma clinica. Orice BDAI trebuie initial, sa beneficieze de regim igieno-dietetic, reechilibrare hidro-electrolitica si acido-bazica, iar din punct de vedere etiologic, de administrarea de eubiotice intestinale (ca tratament de prima intentie). Metodele de prevenire Sunt simple si la indemina oricui. Astfel, pentru pastrarea sanatatii dumneavoastra: * Consumati apa de baut provenita din surse sigure, sau imbuteliata; * Spalati-va miinile cu apa si sapun cit mai des si obligatoriu inainte de fiecare masa, precum si dupa fiecare folosire a toaletei; * Spalati fructele si legumele inainte de a le consuma, sub jet puternic de apa; * Feriti alimentele de muste, gindaci, rozatoare si pastrati-le la rece; * Pastrati curatenia din jurul locuintelor, indepartati gunoiul menajer; * Scaldati-va numai in locuri special amenajate in acest scop care sunt supuse controlului sanitar; Dizenteria bacteriană Dizenteria bacteriana este o infectie intestinala acuta, specific umana, determinata de variate specii de Shigella. Este localizata in colonul distal, sigmoid si rect, evolueaza clinic cu scaune diareice - cu mucus, puroi si sange, dureri abdominale, tenesme rectale si uneori cu stare toxica, febra, varsaturi. Etiologie Bacilii dizenterici apartin genului Shigella, familia Enterobacteriaceae. Toate shigellele elibereaza endotoxine, responsabile de leziunile intestinale si nervoase, numai Sh. Dysenteriae 1 produce o exotoxina termolabila puternica. Epidemiologie Dizenteria bacilara este o infectie specific umana, raspandita in toate zonele globului sub forma endemo-epidemica. Este mai frecventa in sezonul cald (vara-toamna), odata cu intensificarea conditiilor favorizante. Sursa de infectie este constituita de bolnavi (cu forme tipice si atipice) si de purtatorii de shigelle (reconvalescenti sau sanatosi). Transmiterea bolii este indirecta, complexa, prin mecanism fecal-oral, contributia majora avand-o “mana murdara”, apa, alimentele, dar si vectorii (mustele). Contextul favorabil de transmitere a bolii este nivelul scazut de igiena personala si comportamentala. Receptivitatea la infectie este generala, fiind mai mare la copiii cu varsta intre 6 luni-10 ani, forme clinice severe aparand la varstnici si malnutriti. Contagiozitatea este mare in randul copiilor prescolari, rata contagiozitatii putand ajunge pana la 40% pentru cei din anturajul copiilor. Dizenteria bacteriana face parte din grupul bolilor cu declarare obligatorie. Tabloul clinic Manifestarile bolii sunt extrem de variate, de la tabloul clinic al unei enterocolite banale (forma comuna de boala), pana la tabloul de dizenterie toxica (toxicoza) si colita hemoragica. Incubatia este scurta, de la cateva ore (12-24), pana la cateva zile (3-4zile). Debutul este brusc, cu colici abdominale, evacuare rapida a continutului intestinal, tenesme, febra, frisoane, mialgii. Destul de rar, debutul este brutal, cu stare toxica, agitatie. Dupa primele evacuari intestinale, urmeaza scaunele dizenterice tipice, alcatuite din mucus, puroi si sange, cu miros fad si in cantitate mica, cat continutul unei linguri, fiind lipsite de continut fecaloid („sputa intestinala”). Manifestarile generale constau in febra (poate sa lipseasca sau sa fie atenuata), frisoane, mialgii, cefalee, alterarea starii generale. Deshidratarea, in grade variate, se manifesta prin: sete vie, tegumente si mucoase uscate, facies palid, ochi incercanati, astenie extrema; in cazurile severe (cu pierderi importante lichidiene) se ajunge la insuficienta circulatorie, hemoconcentratie, oligoanurie, prin insuficienta renala acuta. La examenul obiectiv se constata un abdomen sensibil la palpare, mai ales pe partile laterale, care se palpeaza ca si o “coarda colica”. Evolutia dizenteriei tratate corect, la un organism imunocompetent, este spre vindecare. Dizenteria netratata, are o evolutie lenta, cu posibile repetari sau cu instalarea starii de purtator cronic de bacil dizenteric (4 % din cazuri). Diagnosticul pozitiv Se bazeaza pe urmatoarele date: * epidemiologice: contact cu cazuri de BDAI, conditii de igiena individuala * clinice: sindrom infectios prezent, tenesme, prezenta „corzii colice”, scaune diareice cu mucus, puroi si sange, sindrom de deshidratare de diferite grade. Diagnosticul de certitudine se pune pe baza izolarii si identificarii bacililor dizenterici in coprocultura. Tratament Tratamentul este complex si strict individualizat, dupa forma clinica, varsta, in conditii de izolare la spital, in camere cu grup sanitar propriu, aplicandu-se masuri de precautie enterala si dezinfectie continua si terminala. Tratamentul etiologic Tratamentul antiinfectios se indica in orice forma clinica pentru: scurtarea evolutiei bolii, prevenirea recaderilor si suprimarea starii de purtator. numarului de tulpini rezistente). Profilaxie Profilaxia se bazeaza pe masuri generale de igiena individuala si colectiva. Toxinfecţiile alimentare Toxiinfectiile alimentare (TIA) sunt boli acute, aparute, sporadic sau epidemic, in urma consumului de alimente intens contaminate cu bacterii variate si/sau toxinele acestora; au manifestari clinice de gastroenterocolita acuta, cu debut brutal si fenomene toxice generale. Etiologie TIA sunt boli cu etiologie extrem de variata; teoretic, orice microorganism putand produce o TIA, daca se multiplica suficient intr-un aliment. Dintre speciile bacteriene implicate cel mai frecvent mentionam: Salmonella spp, Shigella, Bacillus cereus, Bacillus subtilis, Clostridium botulinum, Clostridium perfringens, Proteus, E. Coli, Pseudomonas aeruginosa, Stafilococcus aureus, Streptococcus (Str.) fecalis, Str. fae- cium, Str. viridans sau Str. pyogenes, Vibrio spp, Yersinia spp, Campylo- bacter etc. Precizarea etiologiei se realizeaza, doar in 40 -; 60 % din cazuri. In functie de etiologia bacteriana (cu exceptia botulismului, care prezinta un tablou clinic aparte), TIA pot fi de mai multe tipuri: * produse de bacterii prezente in cantitate mare in alimentul consumat * (B. cereus, Ps. aeruginosa, Proteus, Str. fecalis), cand tabloul clinic este dominat doar de componenta infectioasa; * produse de bacterii care contin endotoxine (enterobacterii) si care s-au multiplicat intens in alimentul contaminat; in aceste cazuri, in cadrul tabloului clinic este prezenta, atat componenta infectioasa cat si cea toxica; * produse prin ingestia toxinei preformate in aliment (enterotoxina stafi- lococica sau toxina botulinica) cazuri in care domina componenta toxica. Epidemiologie Cel mai des, TIA apar sub forma de focare epidemice familiale sau in colectivitati. Contaminarea alimentelor se poate face: * direct la sursa; * pe parcursul transportului sau prelucrarii; * in cazul pastrarii in conditii necorespunzatoare. Receptivitatea este generala. Declansarea bolii este conditionata de ingerarea unei anumite doze infectante (de germeni sau de toxine), dar si de existenta unor modificari ale terenului individual. De regula, nu se instaleaza imunitate post infectioasa, urmare a trecerii prin boala. Tablouri clinice de TIA Tablourile clinice ale TIA sunt variate, dar dominate de sindromul infectios (febra, frisoane, transpiratii) si digestiv (colici abdominale, varsaturi, scaune diareice), cu exceptia botulismului, care realizeaza un tablou clinic aparte. Deseori, tabloul clinic este sugestiv pentru o anumita etiologie. Diagnosticul Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe urmatoarele date: 1. epidemiologice: identificarea alimentului implicat, instalarea unui tablou de gastroenterocolita acuta la mai multi membrii ai aceleiasi familii, sau la cel putin 2 persoane din colectivitatea respectiva; 2. clinice: * debut brusc cu febra sau afebrilitate si fenomene de gastroenterocolita (in toate TIA cu exceptia celei stafilococice); * varsaturi incoercibile, cateva scaune diareice apoase (in cazul TIA stafilococice); 3. ex. paraclinice: identificarea agentului cauzal din alimentul incriminat, lichid de varsatura, coprocultura, hemocultura (numai in cazul etiologiei salmonelozice). Indiferent de forma clinica, diagnosticul diferential al TIA se face cu: intoxicatii cu substante minerale sau vegetale; * dizenterie; * gripa; * holera; * hepatita acuta virala (faza preicterica); * abdomenul acut chirurgical (apendicita, peritonita, sarcina extrauterina).